SUFERINȚELE TALE
SUNT BOGĂȚIILE TALE
TU EȘTI ECHILIBRUL DINTRE ELE, CEVA MULT MAI MARE DECÂT SUMA LOR
În istoria familiei mele, nu mai departe de 3 generații, am trecut prin două războaie mondiale, omoruri, ucideri din culpă, accidente fatale, avorturi, violuri, abuzuri sexuale, violență, violență domestică, incesturi, copii abandonați, boli grave.
Acum câțiva ani nu eram conștientă de aceste aspecte. Eram o avocată care lucra pentru o firmă de avocatură bine cotată, plătită suficient încât să își permită să se îndestuleze din micile plăceri ale vieții bucureștene și nu numai – să meargă frecvent la filme, la spectacole, în cluburi, la teatru, la restaurante, în excursii, să meargă la terapie sau la orice alte cursuri îi făceau cu ochiul.
Însă straturile profunde lucrau neîncetat.
Pe plan personal, intram în relații cu parteneri indisponibili sau mă lăsam rănită de aceștia în feluri pe care nu puteam să le explic prin etichete precum "stimă de sine scăzută", "lipsă de respect de sine", "incapacitate de a trasa limite". Altfel, între două suferințe, îmi creasem o imagine destul de bună – eram acea tipă independentă, care se descurca de minune și singură, și care se dezicea într-o clipită de pretendenți.
În relația cu familia, aveam convingerea că trebuie să ajut pe toată lumea, să ofer mai mult decât puteam și aveam tendința să îmi iau un rol mai mare decât cel de copil al părinților, soră mai mică, nepoată a bunicilor.
Pe latură profesională, deși îmi plăcea ce făceam, simțeam că locul meu nu era 100% doar acolo, că mă așteaptă și altceva, însă nimic nu părea să prindă contur într-o direcție nouă. Îmi vedeam mai departe de avocatură, căci, nu-i așa, nu sună deloc rău să fii avocat la o firmă de top.
Încă nici nu îndrăzneam să visez să fiu eu. Doar decompensam prin stări de iritabilitate și comportamente distructive.
Ce simțeam era că viața mea se învârtea în aceleași cercuri din care nu reușeam să ies, și oricât încercam să găsesc răspunsuri, să citesc, să cuprind cu mintea rațională, nu ajungeam la rezultate semnificative pentru mine.
Cum s-a produs declicul?
Era octombrie, și eram într-un moment de disperare maximă, traversam ceea ce în spiritualitate se numește noaptea întunecată a sufletului. Mă aflam încă din luna martie pe lista de așteptare a unui psihoterapeut cu care îmi doream să încerc un parcurs terapeutic, însă nici nu mă mai așteptam să fiu contactată. Fusesem la diferiți psihoterapeuți în trecut, însă, după scurte perioade, renunțam. De această dată, nu mai aveam nici o așteptare, nici măcar că voi fi sunată.
Însă, exact cu câteva ore înainte de ziua mea, moment care s-a suprapus fix peste pierderea ce îmi generase atâta disperare, am primit un mesaj. Eram așteptată să încep psihoterapia. Am trăit în acele clipe confirmarea a cel puțin trei lecții majore: că nimic nu este întâmplător - sincronicitățile despre care doar citisem în cărți există, că pentru a câștiga, trebuie mai întâi să pierzi, și că, atunci când ești pregătit, maestrul apare.
Așa a început călătoria
Așa a început adevărata călătorie conștientă către mine, în care m-am întors de zeci și sute de ori pe cărările labirintului meu, pentru a descoperi sensul lor. Am învățat că pe fiecare cărare se află frânturi sau părți din mine, aceste suferințe care nu doresc altceva decât să le dau un loc, să le integrez în sistemul meu, prin recunoaștere și prin multă iubire.
Cum am reușit? Am realizat că nu există formule magice în fața vieții, ci că este un drum pe care îl am de parcurs, pas cu pas, fără a mă compara cu alte persoane, și cu respect față de destinul meu. Și au revenit acele zeci, sute, mii de ore din adolescență în care mă uitam în gol, mă observam, mă analizam, plângeam, sufeream, doar că de data aceasta, alături de ghizi, ele au început să capete sens și să îmi fie lumină, pentru ca eu să pot să înaintez pe calea mea.
Am ajuns astfel să fac cunoștință din ce în ce mai mult cu ființa mea profundă, cu ceea ce se află dincolo de mintea conștientă, și încet-încet, fragmentele în care mă disipasem au început să vină mai aproape unele de celelalte, prin forța iubirii și a conexiunii.
Am înțeles că multe din fragmentele care mă compun au legătură cu dimensiunea transgenerațională, unde strămoșii mei – bunicii și generații de străbunici din spate, vorbesc prin mine, își strigă durerile și neputințele prin mine, și mă cheamă să îi văd, să îi accept, să le onorez destinul. În prezent, atenția mea este îndreptată pe această componentă a psihologiei – trauma transgenerațională, sau despre cum experiențele traumatice ale strămoșilor noștri se transmit de-a lungul generațiilor și cum le integrăm armonios în viața noastră.
Am înțeles că toate durerile prin care trecusem au reprezentat cauze și condiții pentru ca eu să fiu cea care să aibă curajul să meargă pe drumul ei, acela de a sprijini alți oameni în a vedea câtă bogăție se ascunde în durerile lor.
Și uite așa, am început să studiez psihologia și să trec prin anumite procese de formare, cursuri și întâlniri care să îmi permită să fiu alături de tine, în a trăi în echilibrul dintre suferințele și bogățiile tale, care ești chiar tu, ceva mult mai mare decât suma lor.
ABORDAREA MEA:
Tu cât de liber(ă) crezi că ești?
Unul dintre momentele de AHA pe care le-am avut pe parcursul drumului meu a fost legat de relația cu părinții mei. Sigur că la nivel teoretic spuneam și consideram că nu îi judec, că nu îi învinovățesc pentru nimic. Și mai treceau două-trei zile și apoi iar mă gândeam la anumite aspecte care nu îmi conveneau în relația cu dânșii și, evident, apărea judecata.
Însă, momentul de revelație a venit când am integrat aspectul că părinții mei sunt suma bunicilor mei, care sunt suma străbunicilor mei, și tot așa, până cel puțin la a șaptea generație. Așa am început să lucrez la relația cu strămoșii mei, iar acum aceste vorbe cântăresc ALTFEL pentru mine:
„În istoria familiei mele, nu mai departe de 3 generații, am trecut prin cele două războaie mondiale, omoruri, ucideri din culpă, accidente fatale, avorturi, violuri, abuzuri sexuale, violență, violență domestică, incesturi, copii abandonați, boli grave.”
ALTFEL, adică și eu, pe numele meu Laura, am trecut prin toate acestea, direct sau indirect.
Perspectiva sistemică duce la eliberarea de blocaje și credințe limitative
Și așa am început să învăț ce înseamnă să privești lumea sistemic, să înțeleg că eu și strămoșii mei facem cu toții parte din același sistem, și că excluderea unei persoane, a unui fapt, a unui simptom, se va întoarce în familie pe căi și mai violente. Am văzut pe propria-mi piele ce înseamnă să le fii loial unor strămoși, respectiv, din iubire și identificare cu aceștia, să manifești comportamente care sunt în linie cu credințele și convingerile dumnealor, și nu cu sensul tău, să trăiești răni și suferințe care nu sunt ale tale, ci pot reprezenta strigătele dânșilor de a fi auziți și acceptați, sau să le împlinești, tot din iubire față de dumnealor, dorințele.
Totodată, am învățat să privesc integrativ, să realizez că vindecarea vine printr-o imagine de ansamblu, unde diverse instrumente din rândul mai multor psihoterapii pot co-exista cu însăși componenta spirituală pentru a se adapta ființei noastre aflate într-o continuă dinamică a evoluției.
Așa au intrat în viața mea cele două metode de lucru terapeutic sistemic și integrativ, constelațiile familiale și IFS (Internal Familiy Systems).
Constelațiile familiale sistemice sunt o metodă terapeutică foarte profundă și intensă, ce arată dinamica inconștientă care există între două sau mai multe elemente ale unui sistem. În acest fel, poți afla imediat care este sursa unui blocaj, a unei suferințe, a unui simptom care te împiedică să realizezi o anumită intenție în viața ta. Rămâne apoi ca tu să te responsabilizezi și să lucrezi cu acea radiografie din cadrul ședinței de constelații, pentru a integra în psihismul tău aspectele care ies la iveală, fie că țin de familie, de job, de planul social.
Această integrare se realizează foarte eficient prin metoda IFS, dezvoltată de Richard Schwartz la începutul anilor ‘80. Modelul IFS, în timp ce recunoaște multiplicitatea naturală a sistemului psihic, mai precis faptul că suntem alcătuiți din mai multe părți (straturi, sub-personalități), admite existența Sinelui, o energie diferită de energia celorlalte părți, care, odată accesată, sprijină sistemul în vindecarea profundă și directă.
Vindecarea directă a generat termenul de SELF-LEADERSHIP, care mie îmi place foarte mult, care îți transmite că puterea este la tine și te invită să îți iei propria viață în mâini și să lucrezi cu tine și cu ce a fost înaintea ta, pentru a ajunge la acel ECHILIBRU care este mai mult decât suma părților tale, de unde poți găsi calea spre o viață mai bună. Eu îți pot fi doar ghid.